importanță și necesitate
Importanța și necesitatea Centrului European STUDII STRATEGICE DE SECURITATE ENERGETICĂ, apare din următoarele considerente:
- apariția tot mai frecventă a cazurilor de terorism energetic – black/brown-out la nivel european și global (ieșirea totală/parțială din funcțiune a unor subsisteme energetice sau a întregului Sistem Energetic European);
- folosirea energiei (în toate aspectele și dimensiunile ei) ca posibilă armă energetică sau instrument de presiune pe tot mapamondul;
- anumite infrastructuri critice energetice on-shore sau off-shore de pe teritoriul Uniunii Europene sau NATO, sau anumite aparate și echipamente din cadrul acestor infrastructuri critice energetice (stații de pompare petrol, stații de comprimare gaze naturale, stații și centrale electrice, platforme de foraj marin, sonde de extracție, rafinării, terminale marine, depozite strategice de înmagazinare, oleoducte terestre sau marine, gazoducte terestre sau marine, linii electrice aeriene și anumite instalații sau echipamente nucleare), pot fi telecomandate de la mare distanță prin atacuri cibernetice sau pot fi ținta unor atacuri teroriste;
- vulnerabilitatea infrastructurilor critice duce la nealimentarea cu energie a consumatorilor și la declanșarea unor crize europene, prin faptul că toate sectoarele economiei europene depind de energie;
- crizele declanșate generează starile de dezechilibre societale și concomitent aduc daune extreme asupra siguranței cetățeanului și securității europene și NATO;
- în acest context, Sistemul Energetic European, prin celelalte subsisteme aferente (resurse, rezerve și înmagazinare energetică, petrol, gaze naturale, minier, nuclear, energie electrică), devine obiectiv strategic de importanță europeană prin faptul că este un generator de infrastructuri critice europene și NATO.